Ciorchini de apă

Download PDF

CIORCHINI DE APĂ

  • am fost, o dimineaţă întreagă, o unghie de luciu de rouă în căuşul unei frunze; până m-am evaporat, toată pădurea s-a oglindit în mine, aflând, astfel, de sine.
  • dimineaţă, am plecat să străbat lacul, înot; eram plin de încredere şi cutezanţă şi visul meu, împlinirea mea erau să ajung cât mai repede pe malul celălalt; dar timpul trecea şi orizontul nemişcat al apei se îndepărta mereu; atunci, obosit, m-am hotărât să mă întorc la malul de pe care am plecat; când am ajuns înapoi, mi-am dat seama că de fapt, ajunsesem deja acolo unde voiam să ajung – malul era rotund şi era, deci, acelaşi.
  • singurul caz în care îmi amintesc de strămoșii mei din vechime, când nu eram decât un animal care hăituia și era hăituit, care vâna și era vânat, este ploaia. Atunci mă simt solidar cu toate ființele de pe planetă, pentru că ploaia ne unește pe toți sub aceeași zodie a naturalului, a accidentalului, a hazardului. Cât timp plouă, avem un armistițiu în goana noastră spre nicăieri.
  • sentimentul eternității îl simt cel mai acut în preajma unui pârâu. Susurul egal cu sine născut de perdeaua de apă sărind peste pietre, același, mereu și mereu, are un efect hipnotic asupra mea. După un timp, nu aud și nu concep alt fond sonor al lumii decât acesta. Atunci înțeleg că eternitatea trebuie să fie ceva omogen, ca acest susur lichid. Aflat în eternitate, nu ai putea decide dacă ești sau nu în eternitate, pentru că nu ar exista nici o diferențiere călăuzitoare.