Ciorchini de foc

Download PDF

CIORCHINI DE FOC

 

  • dansul (care scapă oricărei semiotici) flăcării într-o noapte fără stele (alte flăcări, stilizate de depărtări ininteligibile) mi-a evocat întotdeauna ideea de evadare. Prin frenetica și irepetabila zbatere, flacăra pare că încearcă să scape de o înlănțuire, iar și iar. Biată flacără! Nu știe că există doar pentru că și atâta timp cât este înlănțuită de lemnul trosnind. Este doar expresia magică a unei durate mortuare.
  • lumânarea arzând pare că, în același timp, plânge, cu lacrimile – picături de ceară golite de principiile energetice – alunecând pe trupul ei tot mai împuținat. Teribilă parabolă anonimă a sacrificiului de sine necesar prin natură.
  • mă gândesc, adesea, la prima flacără aprinsă de mâna omului, într-o văgăună oarecare, ascunsă de pericolele ancestrale, îngrozind pe cei din jur cu zeitatea ei intempestivă. Aș vrea să fi fost prezent la acel moment de grație absolută care a mutat ireversibil natura în cultură.
  • originea noastră absolută (în sensul cel mai propriu al termenului absolut) este necesara combustie de foc din pântecele stelelor de mărime medie. Tulburătoare nu este combustia în sine (fizicienii au explicat-o de mult în modalități irefutabile), ci totala, absoluta lipsă de scop a ei, totala, absoluta indiferență față de finalitatea ei: conștientizarea de sine a Universului. Îmi dau seama că principiul antropic este aplicabil nu numai oamenilor (suntem pentru că suntem) ci și lui Dumnezeu însuși, care spune sunt cel ce sunt.
  • ambivalența focului este uluitoare: este cel ce mistuie ireversibil (cenușa nu mai poate reveni, de la sine, la mândrul arbore din care s-a hrănit pentru a exista efemeric), dar este și cel ce scoate din minereul inform sabia cea mai tăioasă. Focul omogenizează și eterogenizează deopotrivă. Nu este de mirare că a fost considerat de oameni cel mai important zeu. Probabil, este singurul „element” demn de acest rang universal.